Vă invit să accesaţi linkul :

http://www.stiibanking.ro/video/0e179373751a6c5483ecc75d57fe48bd

Reprezintă profilul meu bancar . Mulţumesc !!!!!!!!!!!!!!!

SĂRBĂTORI FERICITE !!!!!!!!!!!!!

Fie ca spiritul sărbătorilor de iarnă să vă aducă în suflete pace, linişte , fericire şi multă sănătate !!

INVIDIA

CE ZICEŢI ?


Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.
Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.

Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan.
Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.

In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata.

In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa.
Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...

(Dan Puric)

Citiţi cu atenţie articolul lui ALIN FUMURESCU şă vă invit să vă spuneţi părerea:

Alin Fumurescu - preda filosofie politica la IndianaUniversity-Bloomington (deocamdata)
,,Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multepublicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul,Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema
Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la
Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la
pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice
(unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma
satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin
desert. Habar nu am ce voi face in continuare...

Dor de Romania?!? - un text care doare

Autor: Alin Fumurescu

NOTA: Am primit acest text printre multele mesaje care circula pe
Internet. Nu l-as fi citit, daca nu as fi cunoscut expeditorul.
L-am citit si m-a durut. Ca unul care se afla printre cei plecati, nu
pot sa ma pronunt fara a intra intr-un "conflict de interese". Daca am
refuzat acuzatiile celor care sustin ca nu pot vorbi despre
realitatile din Romania daca nu (prea mai) locuiesc acolo, refuz si sa
ma transform in acuzator. Textul, insa, merita citit. Doare pana la
prasele, credeti-ma.

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să
găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce
în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să
găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului
şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi,
peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun
ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile
pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi,
gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat
în grandomania lor fără
limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin,
ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond,
asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru
comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră
viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist,
iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi
latră. Se comunică aproape
monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de
politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă,
noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi
fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur
pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în
dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai
foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită,
repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare
dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după
care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea,
prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept
rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e
cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o
exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu
mai e cu perdea, e pornografie;
machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în
animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul
public este nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă
nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei
înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în
arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor
naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele
bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe
elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură,
ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii
simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi
frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată,
braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu
cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile
trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic
îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în
doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi
vorbeşte în citate
aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un
gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se
preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo,
punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai
bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea
persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul
de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea
de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te
costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă
bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între
hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie
de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" la
preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă
lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic
şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple
hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa
ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului
durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau
mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o
parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara
pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă
ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai
mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să
plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că
"nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e
de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni
manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia
nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar
avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după
cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala,
precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale
părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora
- la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sînt omor cu premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai
duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate
dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a
poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?
Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de
la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne
poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem,
concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît
interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi
civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu
epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu
li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai
respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au
fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat
sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de
iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi
construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de
delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen
lung, de
convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa
acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în
aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere),
îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele
sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica
între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic,
anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă
muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi
descurajează sistematic, ca într-un
plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate
şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă
marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al
propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe
sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum
ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,
realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care,
ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

Ce este modelul „Emma” şi de ce ar trebui analizat cu atenţie înainte ca Funeriu să-l pună în aplicare

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri cu formatorii de opinie, un certificat de evaluare de la şcoală germană, care ar putea fi un posibil model pentru evaluarea elevilor din România. Documentul este de fapt certificatul şcolar al fiicei lui Funeriu, Emma, elevă în sistemul german de educaţie. Din certificat aflăm comportamentul social, atitudinea faţă de învăţătură şi muncă şi comportamentul la diverse discipline.Întrebaţi de „Adevărul” despre cât de oportun ar fi adoptarea unui astfel de model, experţii în educaţie au răspuns că mai întâi ar trebui făcută o analiză.

„Ne trebuie o evaluare complexă” Ştefan Vlaston, preşedintele Edu-cer, arată că evaluarea ar trebui să fie foarte complexă. „Acolo este o altă cultură educaţională, un alt specific educaţional. Noi nu putem să importăm „mutatis mutandis” ce se întâmplă în alte ţări. Nici Uniunea Europeană nu are un mod uniform de a vedea învăţământul preuniversitar. În privinţa evalurării elevilor nu este oportun să preluăm preluăm experienţa fiicei domnului ministru din Germania. Mai corect, este poziţia comisiei Miclea care prevede o evaluare predictivă, o evaluare permanentă, o evaluare formativă care trebuie neapărat însoţită de note şi evaluarea sumativă făcută cu ocazia tezelor, a testelor semestrioale şi mai ales a examenelor de sfârşit de ciclu”, a spus Ştefan Vlaston. În opinia expertului, această evaluare sumativă este bine să fie uniformizată la nivel naţional, pe baza unor itemi stabiliţi de serviciile specializate şi puse pe site-ul Ministerului Educaţiei. „În plus, portofoliul elevului ar trebui să cuprindă aspectele în care elevul excelează. Să fie o caracterizare a elevului în domeniile în care el este cel mai bun”, a conchis Vlaston. „Ceea ce se întâmplă acum e formalism” La rândul lor, părinţii susţin că un model străin nu ar fi tocmai convenabil. „Din nou luăm o parte din alt sistem şi o altă parte din alt sistem. Ne-am fi bucurat ca şi copilul domnului ministru să participe la sistemul de educaţie din România”, a spus Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Părinţi din România. Contantin Ciosu, secretarul Federaţiei Educaţiei Naţionale arată că şcoala germană este foarte bună, numai că, atunci când e aplicată pe români s-ar putea să nu se potrivească. „Eu nu spun că ar trebui să-l importăm. Ştim că e necesară o asemenea evaluare. Dar ceea ce se întâmplă acum în sistem mi se pare inutil, şi la fel li se pare şi celor mai mulţi din colegii mei cu care am vorbit. Este o pierdere de timp şi formalism”, a spus Constantin Ciosu. Alti experţi susţin că sistemul de notare din prezent ar trebui eliminat. „Sistemul german este orientat spre compretenţele practice ale elevilor. Dacă vrem aşa bine, dar dacă vrem să evaluăm şi cunoştinţele, atunci trebuie să vedem care ar fi cel mai buin model”, a spus Şerban Iosifescu. IATA CE CUPRINDE PORTOFOLIUL ÎN NOUA LEGE A EDUCAŢIEI: Art.40 (1) Scopul evaluării elevilor este acela de a orienta şi optimiza învăţarea. În sistemul naţional de învăţământ şi educaţie notarea se face, de regulă, de la 10 la 1. (2) Evaluările naţionale de finalizare a învăţământului obligatoriu şi a liceului se vor face prin sisteme ale căror punctaje sunt similare cu testele internaţionale consacrate. Art.41 (1) Evaluarea elevilor se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi stă la baza planurilor individuale de învăţare. În acest scop, se va crea o bancă de itemi de evaluare unică, cu funcţie orientativă, pentru a-i ajuta pe profesori în notarea la clasă. (2) Un elev cu deficienţe de învăţare beneficiază, în mod obligatoriu, de educaţie remedială. Art.42 Structura şi caracteristicile evaluărilor şcolare vor fi organizate după cum urmează: (1) La finalul clasei pregătitoare, cadrul didactic responsabil întocmeşte, în baza unei metodologii validată ştiinţific, un raport de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului. (2) La finalul clasei a II-a, fiecare şcoală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organizează şi realizează evaluarea achiziţiilor fundamentale: scris-citit şi matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor până la finalul clasei a IV-a şi pentru redactarea unui raport de evaluare detaliat către părinţi. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de educaţie sunt trecute în Portofoliul de educaţie al elevului; (3) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va realiza, prin eşantionare, o evaluare la nivel naţional a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul TIMSS şi PIRLS. Şcolile pot decide, în baza unor metodologii proprii, şi alte modalităţi de evaluare a propriilor elevi de clasa a IV-a; (4) La finalul clasei a VI-a, toate şcolile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, vor organiza şi realiza evaluarea elevilor prin două probe trans-curriculare: limbă şi comunicare (limba română şi o limbă străină), matematică şi ştiinţe. (5) Rezultatele evaluărilor vor fi utilizate pentru realizarea unui raport de evaluare asupra fiecărui elev, care va fi înmânat părinţilor, pentru orientarea şcolară către un anumit tip de liceu şi pentru stabilirea planurilor individualizate de învăţare pentru anii următori de studiu din învăţământul obligatoriu. (6) Unităţile de învăţământ au obligaţia ca în clasele VII-IX să remedieze deficienţele constatate, să consilieze şi orienteze elevul către tipul de liceu sau de carieră care îi valorifica cel mai bine potenţialul personal. Rezultatele evaluării, împreună cu planurile individuale de învăţare, se arhivează în Portofoliul educaţional al elevului. (7) La finalul clasei a IX-a se va realiza o evaluare naţională trans-curriculară obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaţionale curente. Evaluarea va avea patru componente: evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională, evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţe; evaluarea competenţelor de utilizare a calculatorului, printr-o probă practică. Evaluarea celorlalte competenţe-cheie care va fi făcută de către diriginte, consilierul şcolar şi colectivul de profesori ai clasei respective şi finalizată sub forma unor calificative stabilite pe baza rezultatelor obţinute în ciclul gimnazial. Rezultatele obţinute se înscriu în Portofoliul educaţional al elevului. Sursa: Adevarul

CELINE DION

Este un cântec cu subtitrare a lui CELINE DION care mie îmi place foarte mult.

PISOIUL BIONIC

Unui motan în vârstă de doi ani şi jumătate i-au fost amputate, în trecut, membrele posterioare, la nivelul articulaţiei gleznei, de o combină secerătoare, în timp ce îşi făcea siesta la soare.

Medicul chirurg specializat în operaţii de protezare Noel Fitzpatrick a creat pentru Oscar o pereche de proteze considerate drept o premieră mondială în domeniu.

În cursul unei operaţii care a durat trei ore, medicii veterinari britanici au inserat noile "glezne", perforând oasele membrelor posterioare. Implanturile ataşate de aceste oase au fost acoperite cu hidroxiapatită de calciu, o substanţă care ajută celulele osoase să crească şi să se sudeze apoi de metal. "Pielea" astfel formată reprezintă în acelaşi timp o protecţie a membrelor amputate, împiedicând apariţia potenţialelor infecţii.

"În prezent, Oscar poate să meargă şi să sară la fel ca toate celelalte pisici", a declarat chirurgul britanic.